Dar sa vedem cum sta situatia la Viena:
Orice lucrare care afecteaza domeniul public (si nu numai) este bine delimitata de spatiul inconjurator si ocupa cit mai putin loc. Anul trecut am vazut o interventie pe un trotuar, iar pe spatiul ce fusese rezolvat se pusese un pod din scanduri de lemn, pentru ca trecatorii sa nu isi rupa picioarele!
Delimitare clara a spatiului de lucru. De asemenea, am vazut muncitori care maturau chiar si putinul praf ce depasise spatiul santierului!!!
Chiar daca santierul nu este incheiat, pe zonele finalizate s-a turnat deja asfalt. La nivel!
Peste tot sunt semne de deviere a circulatiei si panouri de informare.
Zone de parcare special delimitate pentru interventiile de la blocuri. Daca o firma are un contract de renovare (si am vazut foarte multe in Viena, totul se renoveaza), aceasta solicita la serviciul specializat din primarie un spatiu de parcare, care i se aloca pentru o perioada strict delimitata de timp (ziua/ora pina la ziua/ora, uneori chiar o zi sau doua). Doar acel spatiu de parcare (pentru care se plateste) este ocupat de masinile firmei sau de tomberonul special adus pentru depunerea molozului.
Sa trecem la felul in care se prezinta trotuarele. Am ales o imagine cu pavele pentru a ilustra prezenta lor in Viena, mai ales in zona centrala, veche, a orasului. Nu am vazut inca pavele colorate, sunt foarte rare. In rest, trotuarele sunt majoritatea acoperite cu asfalt, pentru a asigura o circulatie cit mai lina.
Rar vezi un trotuar care sa nu fi suferit la un moment dat o interventie. Insa in afara liniilor ce sugereaza ca astfel de interventii au avut loc in trecut, nimic nu tradeaza prezenta lor. Toate reparatiile au fost urmate de refacerea trotuarului cu materialul original, adus obligatoriu la nivel.
Aceeasi situatie.
Sa nu credem ca totul este perfect la Viena. Majoritatea strazilor sunt in stare buna si foarte buna, dar mai sunt vizibile si scapari. Aceasta este una din strazile uzate pe care le-am vazut in centru (daca aceasta poate fi considerata uzata)!
Concluzia: nu e imposibil! Se poate, dar cu impunerea unor reguli foarte clare de lucru, cu amenzi foarte mari pentru cei care nu le respecta si cu un serviciu de supraveghere a lucrarilor bine pus la punct si format din oameni responsabili si incoruptibili.